Sunt in primul rand un om, asa cum spune dex’ul: „om, oameni, s. m.: ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat.” Si tocmai din cauza descrierii mele ca fiind o „fiinta sociala” (si sociabila), „cu un creier deosebit de dezvoltat”, m-am hotarat sa imi folosesc aici aceste atribute.
Sunt femeie: „femeie, femei, s. f. 1. Persoană adultă de sex feminin; 2. Persoană de sex feminin căsătorită. Soție, nevastă”. Adulta, caci am trecut de cei 18 ani, in care am fost copil, chiar daca uneori simt nevoia sa ma intorc inainte de aceasta varsta prin diferite gesturi si sentimente si nu ezit sa o fac din cand in cand. Am frumoasa varsta de 24 de ani, sunt nascuta pe 20 aprilie 1990, anul marilor schimbari, anul libertatii. Inca un motiv sa imi folosesc dreptul la libera exprimare. „Persoana de sex feminin casatorita, sotie, nevasta”, civil din data de 08.08.2014 si religios din data de 31.08.2014. Sunt proaspata sotie a unui om minunat si fericita nevasta a unui barbat extraordinar. 
Viata are mai multe povesti de acum inainte, caci suntem 2, iar calatoria asta impreuna este fantastica. Sa fi fost ea un motiv in plus pentru care mi-am dorit sa deschid aici jurnalul meu de plimbare pe Pamant? Nu a fost unicul, dar a fost probabil cel mai puternic motiv.
Sunt o proaspata absolventa a Facultatii de Drept „Simion Barnutiu” din Sibiu. In vara anului 2013 mi-am primit bine-meritata diploma de jurist, meserie pe care o si practic din toamna aceluiasi an. 
Sunt o persoana foarte norocoasa, caci sute de absolventi de drept sunt someri. Sau cel mult lucratori comerciali. Ceea ce nu e un lucru rau, insa nu e ceea ce astepti dupa 4 ani de studiu si perfectionare. Lucrez in cadrul unei Societati Civile Profesionale de Executori Judecatoresti din Sibiu si chiar daca pe bancile facultatii nu m-am intalnit prea des cu aceasta parte a dreptului, partea „post instanta” sa ii spun asa, imi place foarte mult ceea ce fac, chiar daca aici nu vin oamenii „cu zambetul pe buze”. Si necazul face parte din viata de zi cu zi, din pacate.
Din 16 decembrie 2014, chiar daca pare un an, sunt doar 3 saptamani, ne-am mutat in casa noastra. Amandoi, doar noi 2, undeva la marginea orasului Sibiu. In oras. Chiar daca in acte locuim in comuna Selimbar. Este apartamentul pe care il visam, putem merge pe jos pana la serviciu si am scapat de naveta.
Sunt, in cele din urma, o fiinta implinita si fericita, care abia asteapta sa descopere tainele vietii si sa isi scrie povestea ei prin lume.