Simplu. La plimbare. De fapt, aproape o plimbare. Era una din zilele libere dintre Craciun si Revelion. Eram in masina, in dreapta sotului meu, intorcandu-ne acasa, in „noua casa”, din vizita facuta parintilor mei, in „vechea casa”. Ninsese. Ningea in continuare, iar drumul meu preferat (cel ce leaga veche casa de cea noua), drumul dintre Talmaciu si Sibiu, dar nu agitata sosea nationala, ci ruta ocolitoare: Talmaciu-Sadu-Cisnadie-Cisnadioara-Sibiu (de data aceasta fusese ruta usor mai scurta, Talmaciu-Sadu-Cisnadie-Sibiu, ocolind minunata Cisnadioara, caci aproape se innoptase), drumul meu preferat era alb, aproape neatins, dar practicabil, bineinteles. A fost un moment de implinire deplin, de liniste sufleteasca, de fericire nemarginita. A fost o emotie pe care mi-e greu sa cred ca am mai simtit-o vreodata. M-am gandit la toate realizarile mele de pana in acel moment si mi-am dat seama ca am o viata minunata, o viata care trebuie povestita si impartasita cu oameni frumosi, care la randul lor impartasesc bucaticile lor de viata fericita.

De ce „.Cu zambetul pe buze.”? Pentru ca asta a fost starea mea cand am decis sa scriu, asa am decis ca vreau sa merg mai departe, in fiecare zi, pentru ca asa ar trebui sa fie toti oamenii pamantului. Pentru ca „You’re never fully dressed without a smile” si pentru ca „Smiling is the second best thing you can do with your lips”, nu-i asa?